Liban, aprilie 2014

Pikaciu

Slujirea familiei Chirnev în Liban. Aprilie 2014.                                     

De la 9 până la 13 aprilie 2014 au continuat serviciile de evanghelizare în Liban. Grupul nostru muzical familial împreună cu frații locali au început slujirea în partea de nord a Libanului, în orașul Tripoli situat în apropierea hotarului cu Siria. Noi planificam să organizăm servicii în acel oraș încă în ianuarie 2014, dar din cauza stării tensionate din acea regiune am fost nevoiți să amânăm serviciile. Cu flăcări noi se aprindeau conflictele armate în stradă între grupările șiiților și sunniților. Teroriștii se subminau și decedau locuitorii pașnici ai orașului.

Situația în oraș a devenit mai liniștită după intrarea în Tripoli a subdiviziunilor militare libaneze. Împreună cu frații locali am distribuit invitațiile la serviciul de evanghelizare. Unii au răspuns la invitații prin prezența sa. Se simțea o împotrivire inexplicabilă față de creștini.  În fața clădirii unde avea loc serviciul divin era plasat steagul negru al organizației teroriste al-Qaeda. Deși era profanare, numele lui Dumnezeu a fost slăvit. 

Serviciile divine au trecut și în alte orașe în Liban. Dumnezeu deschidea noi uși pentru slujire care anterior era închise. În școli elevii și profesorii cu mare interes primeau mărturiile și compozițiile muzicale care erau interpretate în stil arab. În unele școli ai orașului NN aveau loc câteva servicii în aceeași încăpere, se schimba doar publicul. Profesorii au rugat să discutăm cu elevii întrebarea „Cum să obții succes în viață?” Am pus la baza discuției împăcarea cu Domnul.                                                           

La 10 și 12 aprilie au fost organizate serviciile de evanghelizare în centrul orașului Beirut, în sala de concert cu capacitatea de 1000 de locuri. Au fost observată o anumită împotrivire care se manifesta prin probleme tehnice. În a doua zi a evanghelizării ni s-a comunicat că operatorul responsabil pentru sonorizare nu va putea fi prezent din motive de sănătate. Până la serviciu rămâneau doar câteva ore, unde trebuiau să vină locuitorii invitați ai capitalei, și problema sonorizării sălii rămânea nerezolvată. Serviciul era să fie anulat. Aici am văzut împotrivirea spirituală, știind că depășind aceste încercări ne așteaptă binecuvântarea în această luptă spirituală. Încredințându-ne în Domnul noi am văzut că El a aranjat toate lucrurile și serviciul a trecut cu binecuvântări!                            

În timpul serviciului în rândul refugiaților sirieni noi de asemenea am simțit mari binecuvântări! Oamenii au venit să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Semințele semănate ale Cuvântului lui Dumnezeu printre refugiații sirieni au început să dea roade. Suflete se pocăiau primindu-l pe Dumnezeu ca Mântuitor personal. La mine veneau mulți refugiați sirieni pentru a comunica. O soră tânără siriană a spus: „Îi sunt mulțumită Domnului pentru faptul că din cauza războiului din Siria eu m-am pomenit refugiată în Liban și aici l-am găsit pe Dumnezeu!”

Aflându-ne la serviciile binecuvântate între sirieni, mi-am adus aminte de cuvintele Apostolului Pavel din Scriptură: „…de afară, lupte, dinăuntru, temeri”. Aveam de parcurs târziu seara drumul înapoi din Beirut în orașul NN care trecea prin canion. Am simțit o frică puternică, știind că sunt mulți vrăjmași ai Evangheliei care pot face să explodeze mașina sau împușca din mitralieră în față. Am avut de luptat cu aceste gânduri rugându-mă la Dumnezeu și cerând milă. „Mai devreme sau mai târziu voi ajunge la tine, Doamne, mai dă-mi timp să-ți slujesc, Dumnezeule”.

Grupul nostru familial îi mulțumește din suflet Domnului și poporului Lui pentru susținerea prin rugăciuni! Serviciile efectuate în Liban au fost binecuvântate! Mii de oameni au putut auzi vestea mântuitoare despre Isus Hristos! Noi am simțit rugăciunile voastre! Cerem să vă rugați pentru redeșteptarea în Orientul Apropiat, pentru refugiații sirieni, pentru frații care slujesc în țările arabe! Rugați-vă Domnului ca El să cheme mulți misionari la slujirea în aceste regiuni unde mulți oameni se află în puterea păcatului și înșelării.        

 
      

Archive