Despre noi

Familia Chirnev este compusă din 9 persoane născute la sudul Moldovei.

Serghei Chirnev, capul familiei și conducătorul ansamblului „Chirnev”, și-a consacrat viața lui Dumnezeu de la 14 ani. După profesie este jurist. A studiat în Academia Prezidențială din Republica Moldova. Dumnezeu l-a chemat pe Serghei și familia sa să slujească în via Domnului.  Serghei organizează servicii de evanghelizare în multe țări și muncește împreună cu familia sa.

Maria Chirneva, soția lui Serghei, mama a 7 copii, încă din tinerețe cânta în corul bisericii, a fost solistă în orchestra de coarde. După specialitate Maria este laborant de analiză chimică, dar pentru ca familia să poată efectua slujirea misionară ea a devenit gospodină casnică și tot timpul său îl dedică familiei. Maria își petrece și întâmpină copii și soțul din călătoriile misionare. Ansamblul, deseori, merge să slujească acolo unde este pericol de viață, îndeosebi pentru cei care răspândesc Evanghelia. În timpul călătoriilor ea de asemenea îndeplinește o slujire importantă: ea se roagă pentru siguranța și securitatea soțului și copiilor, și pentru roadele vrednice ale slujirii lor.

Pavel Chirnev. 26 de ani, de la 6 ani se ocupă cu muzica. De la vârstă fragedă Domnul a descoperit la dânsul talentul de compozitor. Pavel a absolvit facultatea economică la specialitatea „business și administrare”, dar a înțeles că Dumnezeu îl cheamă la slujire prin muzică. Acum el își parcurge studiile în Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova la catedra de pian și este conducătorul ansamblului „Chirnev". Din cuvintele lui Pavel, scopul vieții sale este de a fi o unealtă în mâinile lui Dumnezeu, ca oamenii prin muzica lui să ajungă la Domnul.

Veaceslav Chirnev a absolvit Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), la facultatea juridică, și are 24 de ani. De asemenea, el a finisat școala muzicală de șapte ani la clasa de acordeon. Veaceslav este vocalist și cântă la nai (flaut Pan). Acum el studiază la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova, la catedra de instrumente populare. Scopul vieții: ca Dumnezeu să-și înfăptuiască toate planurile Sale prin el, Veaceslav ar dori să-și dedice viața slujirii în țările musulmane.

Iulia Chirneva are 23 de ani, studiază la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova, la catedra de instrumente cu coardă. Iulia preferă să cânte la vioară, și pe lângă participarea în ansamblul „Chirnev”, ea cântă în orchestra simfonică a Academiei de Muzică. În ansamblu ea este „vioara întâi” și interpretează partidele de altistă în compozițiile vocale. Prin talentul său Iulia tinde să le slujească oamenilor, prin muzică să atingă inimile lor.

Vera Chirneva la fel studiază la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova, la catedra de canto academic, cântă la vioară. Vera este solista ansamblului „Chirnev”. Acum are 21 de ani, cântă la vioară de la 8 ani, și cu vocea de la 4 ani. În viitor planifică să se consacre slujirii copiilor, să le predea muzică. Vera dorește să studieze psihologia și să aplice cunoștințele în slujire, îi place opera.

Galina Chirneva - 19 ani, învață la Colegiul de Muzică din Chișinău „Ștefan Neagă” la catedra interpretare instrumentală. La colegiu ea învață să cânte la vioară, însă Galina a început să cânte de la 7 ani. În copilărie ea visa să devină doctor, pentru a ajuta oamenii și a le sluji. Dar Dumnezeu a binecuvântat-o pe Galina în așa mod, încât ea acum le slujește oamenilor prin muzică și consideră că muzica poate vindeca spiritual. În afară de ansamblu, ea cântă la vioară în orchestra de cameră a colegiului și îi place să cânte. Galina spune că îi place ceea ocupația sa. Are în planuri să intre la Colegiul Biblic.

Emmanuel Chirnev are 15 ani, el învață să cânte la violă în Liceul Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov”. Privind frații și surorile mai mari el dorește să fie misionar în țările musulmane. Emmanuel preferă să studieze istoria și este foarte curios. Este pasionat de matematică.

Elena Chirneva este mezina familiei și are 14 ani. Elena învață în clasa a 7-a la școală generală, dar ea de asemenea a absolvit școala muzicală de șapte ani la clasa de pian. Din copilăria fragedă ea a dat dovadă de talentul vocal. Ea încă nu este membră a ansamblului, dar se pregătește pentru aceasta și foarte mul își dorește să fie cântăreață, să participe în slujirea misionară, proslăvindu-l pe Dumnezeu prin cântarea sa.